marți, 8 aprilie 2008

Vacanta...cu sau fara teme?

Spre deosebire de inspectorul general Stelian Fedorca, de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care le interzice profesorilor să mai dea elevilor teme pe perioada vacanţei, „generalul“ de la Constanţa, prof. Marian Sârbu, a transmis o circulară prin care doar le recomandă colegilor săi, cadre didactice, să nu le impună teme copiilor. Ba mai mult, să-i îndrume către alte activităţi educative, chiar şi în interiorul şcolii, iar directorii, respectiv primarii din mediul rural să nu se mai zgârcească să încălzească clădirile şcolilor. „Dacă aici, la oraş, nu e problemă în petrecerea timpului liber, acolo, la ţară, bieţii copii chiar au nevoie să meargă undeva să se recreeze”.Spre exemplu, pentru învăţământul preşcolar, ISMB a recomandat repetarea sau învăţarea de poezii din literatura pentru copii, repetarea sau învăţarea de cântece, realizarea de colaje, participarea la activităţi casnice, participarea la spectacole pentru copii, vizualizarea de desene animate nonagresive, dansuri sau jocuri.Pentru învăţământul primar, sunt recomandate scrierea unor litere învăţate pe diverse suporturi, audierea unor concerte de muzică adecvate vârstei, vizualizarea de piese de teatru pentru copii, strângerea sau donarea de jucării pentru copiii orfani şi cei din familii fără posibilităţi financiare sau vizualizarea de filme nonagresive, iar pentru învăţământul gimnazial, participarea la concerte adecvate vârstei, împreună cu clasa sau grupul de prieteni, elaborarea unor prezentări power-point, transmiterea unor mesaje constructive prin e-mail către colegi, prieteni, instituţii, iniţierea unor acţiuni comunitare împreună cu grupul de prieteni.Liceenilor li se recomandă să participe la concerte, piese de teatru şi filme, să facă exerciţii de luare independentă a deciziilor sau activităţi sportive şi turistice.Elevii vor intra în vacanţă în data de 2 februarie şi vor încheia primul semestru al anului şcolar 2007/2008 în data de 10 februarie. Cursurile semestrului al II-lea vor începe luni, 11 februarie 2008 şi vor dura până vineri, 13 iunie 2008. Din data de 26 aprilie şi până în data de 4 mai 2008, elevii vor fi în vacanţa de primăvară. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 14 iunie, şi se va termina duminică, 14 septembrie 2008.

0 comentarii: